Iaşi, România, anii ’80
Bunicul dinspre mamă, Vasile Maxim, îmi povestea despre peripeţiile sale de soldat în Uniunea Sovietică. Bunicul căzuse prizonier la cotul Donului. Apoi, a revenit în România cu Divizia „Horea, Cloşca şi Crişan“. Pe atunci, nu înţelegeam prea bine ce este Uniunea Sovietică. Ştiam doar că se
află la 30 de minute de mers cu bicicleta. Ani la rând, m-am plimbat pe malul Prutului şi m-am uitat pe partea cealaltă.
Văzusem, pe teritoriul sovietic, o căsuţă dărăpănată care devenise obiect de studiu. Un bărbat între două vârste trebăluia mereu în jurul casei, refuzând parcă să se uite pe malul românesc de unde îl priveam eu. După mai bine de un deceniu, când Uniunea Sovietică nu mai exista, am traversat Prutul şi am mers la acea casă. Vroiam să aflu din gura acelui bătrân ce făcea acolo şi, în special, ce însemna să fii ultimul om din URSS.
Ungheni, Republica Moldova, un deceniu mai târziu
Grigore, moldovean de origine română în vârstă de 65 de ani, nu a avut niciodată nevoie de un paşaport pentru a trece în ţara vecină, România, şi asta pentru că traversează înot Prutul care curge în spatele casei sale. De la prima sa trecere clandestină în 1964, Grigore a înfruntat
de mai multe ori riscul de a fi prins (....)
de mai multe ori riscul de a fi prins (....)
