vineri, 28 august 2009

Preşedintele Lucinschi nu vrea să mai audă de românii deportaţi in Gulag

Interviu cu Petru Lucinschi


Petru Lucinschi este un om extrem de complex. De multe ori mă uitam la el şi doream să ştiu ce gândeşte. Deşi o viaţă întreagă a fost devotat Moldovei în timpul Uniunii Sovietice, Petru Lucinschi a deţinut funcţii importante în aparatul PCUS. A fost, la un moment, dat membru al secretariatului Comitetului Central. Era, aşadar, unul dintre cei mai puternici oameni din URSS. Ca preşedinte al Moldovei nu mai are însă nici puterea şi nici influenţa pe care le avea un prim-secretar al RSS Moldovenească. În septembrie 1999 am avut ocazia să discut, pe îndelete, la Iaşi, cu Petru Lucinschi. Preşedintele Republicii Moldova sosise la invitaţia primarului Constantin Simirad. (...)
Ştefan Susai: Din câte ştiu, vă place foarte mult istoria. Sunteţi chiar specialist în istorie. Amintiţi deseori faptele de vitejie ale strămoşilor. În acelaşi timp, aţi avut o funcţie foarte importantă în Uniunea Sovietică. Eraţi unul dintre cei mai puternici oameni, membru în Comitetul Central. Nu v-am auzit însă să vorbiţi de o perioadă neagră din istoria recentă. Este vorba de deportatea moldovenilor în Siberia.
Petru Lucinschi: Păi cum nu am vorbit? Sunt editate, printre altele, cărţi serioase. Una dintre ele este scrisă de ministrul Securităţii din Republica Moldova, care a fost ajutat de mine să pătrundă în toate arhivele acestea ca să publice. Este o pagină din istoria noastră, foarte regretabilă, şi nu poţi să fugi de ea. Este o consecinţă a acestui sistem în care am trăit.
Ştefan Susai: Şi ce faceţi ca preşedinte pentru moldovenii care au fost deportaţi în Gulag? Şi acum sunt foarte mulţi în Siberia...
Petru Lucinschi: Nu trebuie scoşi cu forţa de acolo. Da’ ce propuneţi acuma? Să-i aducem cu forţa încoace? Dacă omul s-a aranjat acolo? Da’ ce faceţi dumneavoastră să aduceţi în ţară românii din cătunele din America? De ce nu luptaţi pentru aceasta? Păi e aceeaşi situaţie...
Ştefan Susai: Diferenţa constă în faptul că în Siberia oamenii nu au fost trimişi la odihnă şi tratament...
Petru Lucinschi: Noi credem că Siberia este acea Siberie cu lagăre de altădată. În Siberia sunt aşezări şi oraşe foarte frumoase. Trăiesc foarte bine. Copiii au învăţat. Deci depinde de ei. Da, pot să vină. Poftim, la noi sunt deschise uşile. Să vină, au dreptul la cetăţenie. Dar deseori se întâmplă că noi avem tineri, cum sunteţi dumneavoastră, care sunt mai duri decât cei mai în vârstă. Cică trebuie să impunem... Ce trebuie să impunem, domnule? Nimic. Iată, noi trăim pe globul pământesc... Planeta e pe primul plan. (...)